Despre viitor 


Sa te accepți asa cum ești şi o dată împăcat cu tine sa realizezi doar cat ești de constrâns atunci când vrei să privești spre viitor , reprezintă echivalentul unei vieți în pușcărie.

Oricine își spune altceva nu stie despre ce vorbește sau doar te minte.

Posibilitatea prospecţiei reprezintă în sine o forță independentă și invariabilă oricărui alt factor indiferent de natura sa. Vad aceasta posibilitate a prospecţiei mai mult decât echivalentul speranței. Speranța nu are nevoie de vreun liant fezabil , nu are nevoie de explicații și nici de raționament. Are liberă circulație în planuri intangibile și poate  cocheta fără reținere cu orizontul imposibilului. Este energie creatoare și inovatoare.

Însă speranța fără un liant al fezabilitatii acesteia rămâne neancoratâ în realitate prin lipsa posibilității prospecţiei acesteia. O speranță careia tu nu îi poti prospecta o cale de realizare rămâne, dacă vrei, doar o speranță și atât. O dorința, un vis, doar imaginație.

De cate ori nu ai auzit celebra „speranța moare ultima ” !? Și totuși de cate ori nu te-ai trezit mirat că încă trăiești deși multe speranțe ţi s-au stins.

Am auzit de multe ori ca trebuie sa sper și să cred în mine și în mai bine și cu toate astea de fiecare data am rămas nedumerit în privința acestor îndemnuri căci niciodată nu reușeam să înțeleg care mecanismul salvator în aceste idei care mă va face sa ma simt mai bine. Insistența speranței într-un mediu steril propriei realizări s-a dovedit a fi doar deziluzie și dezamăgire.

Oamenii nu duc lipsa de speranță și cu toate astea nu zâmbesc mai des. Ba dimpotrivă am văzut de multe ori oameni prăbușiri care rămâneau doar cu speranța și continuau să spere mânați de aceleași îndemnuri de mai sus , adancindu-și și mai mult abisul.

Oamenii găsesc în ei puterea de a merge înainte și de a spera tocmai în contextul posibilității prospecţiei. Sunt oameni care poate nu au nimic și cu toate astea astea rad și merg înainte. Și deși de multe ori mi s-a spus ca speranța în mai bine e ceea ce îi motivează,  am ajuns înțeleg că e ceva mult mai simplu și mai subtil care generează aceasta putere și anume posibilitatea. Posibilitatea prospecţiei,  posibilitatea realizării. Existenta posibilității indiferent de gradul de probabilitate,  dar diferit de zero,  acordă omului loc și timp de realizare iar asta i se traduce prin „încă mai exista o șansă „.

Asa am înțeles cum se face ca unul care are tot ce își dorește e plin de zbucium și de freamăt iar altul care abia îndrăznește să viseze gaseste totuși liniște și echilibru .

Exista însă un al doilea tăiș căci ce poate da, poate și lua. Dacă posibilitatea prospecţiei poate da speranța,  posibilitatea inexistentei vreunei posibilitati e ceea ce omoară tot. Revenind la cele de mai sus , asa se face ca după ce m-am acceptat asa cum sunt și m-am înțeles ce sunt,  am încercat să găsesc măcar o prospecţie posibilă. Am redus aceste prospecţii pană la cele mai elementare proiecții și când nici măcar aici nu am găsit o urma de fezabilitate,  m-am trezit captiv pe un curs pe care nu-l mai pot schimba , cuprins de geamătul goliciunii și în final al disperării.