Indiscutabil , acceptabil

I

Când paharul e pe jumătate plin, fie las ploaia să-l umple, fie il beau. Am plecat de la multe cozi doar pentru ca eram singur între dinozauri iar coada era mult prea lungă și întotdeauna am întârziat la orice programare pentru ca nu vreau să aștept. Nu fac nimic și totuși nu am timp. E o agonie surdă care mă surzește și-mi umple tâmplele de sânge când secundarul ceasului îmi pulsează viața. Vreau sa pun câte o amintire in fiecare secundă, nu intr-o zi, o luna sau într-un an. In fiecare minut vreau să trăiesc 60 de gânduri făra să clipesc după un minut și să îmi dau seama ca de fapt  abia m-am așezat la coadă. Nu vreau a doua șansă, vreau o experiență completa a tuturor posibilităților fiecărui scenariu din fiecare secundă a vieții mele, in fiecare secundă. Și chiar dacă nu se poate, cât pot, n-am să aștept la coada.

Cumva, inevitabil, am ajuns mereu la coadă. De fiecare dată mai copleșit si mai copleșit, până când, într-un final, am ajuns să vin și să ma așez de bună voie. Nu orice pahar plin e băubil , dacă nu știi ce sau cum să pui in el, îl umple ploaia pentru tine și atunci doar o gura uscată, bătrâna și bolnavă te impinge să-l bei.

Nu știu cum dracu transform din dorințe doar un morman de cărămizi. Și cu cât m-am străduit mai tare parcă cu atât s-au sfărâmat mai tare. Poate așa se întampla cănd nu esti nimic mai mult decât un diletant. Nici bun și nici rău, nici aici și nici acolo, nici cu și nici fără…

Știi cum e cănd știi ca trebuie să se oprească doar că tu nu ai puterea  sa o oprești și doar aștepți fie să se oprească de la sine, fie altcineva să o oprească. Între timp, in baltă, in bătaia ploii, privesc însetat cum mi se umple paharul…

2 comments

By ionut