Sunt mulți cei care mor de tineri... doar că-i îngropă mai târziu.

Absurditatea vieții umane constă în lupta pentru dărâmarea gardului când tot ce-l ține liber pe om este chiar gradul!

Toate se întâmplă din când în când, între timp închide ochii și acordă-ți o clipă de evadare.

Din fiecare picătură de ploaie fac un acord și cu fiecare acord un ritm se naște. Monoton și consecvent gata să aplatizeze agonia, așternând astenia verbală și dezvoltând o imagine mentală proprie și personală dar atât de ireală.

Pierdut in departare, efervescent în nepăsare, subtil în relatare…un simplu oarecare…natural!

Pleci…și în drumul tau spre usă arunci așa… intr-o doară, o ultimă privire spre ultima imagine a unei ultimi amintiri de dinainte de plecare… si mori! Mori de dor, de teamă, mori de ciuda timpului prea scurt, mori de regretele adunate… mori că nu ești pregătit și totuși trebuie!

Ar fi atât de complicat să nu fie complicat, când e atât de simplu să nu fie simplu.

Să te pierd ar fi ca și când m-aș îneca în întuneric căci aș rămâne orb căutându-mi respirația.

Cum ating soarele și norii, îmi vine să plâng de groază că vine noaptea.

Te lupți cu câte un gând, o noapte întreagă, si-abia când îl sperie zorii zilei realizezi că ti-ai mai amanetat o dimineață.

Atât de mare era trufia poporului că nici când au simțit mâna rece a morții coborându-le pe șira spinării nu s-au întrebat vreo clipă dacă sunt într-adevăr vrednici de coroană. Lipsiți de orice scut al precauției și îmbătați de propria recunoaștere se auto-încoronau, rând pe rând, regi la masa leilor. În scurt timp, în locul […]

O luptă neînțeleasă e deci purtată nedrept căci necunoașterea te lasă legat în întuneric în plină desfășurare. Însă necunoașterea nu te scuză și nu te iartă iar cel mai slab e pradă-n haită. Tu nu lupți!, nici nu ai avea cum. În fiecare secundă a luptei, lipsit de orice manevră de eschivă, cauți printre zecile […]