-
Războiul de sub pielea mea
Mă cert cu mine așa cum se ceartă două ființe condamnate să împartă aceeași celulă, același aer, aceeași oboseală. Nu este o dispută nobilă, nu este o confruntare între bine și rău...
-
Copilul meu, această insolență a viitorului
Mă surprind uneori privindu-mi copilul ca pe o întrebare care mi-a fost pusă fără să fiu pregătit. Nu ca pe o binecuvântare, nu ca pe o continuare, nu ca pe această sentimentală pr...
-
Naufragiatul Dorințelor
Există dorințe care nu ne sunt date ca să se împlinească, ci ca să ne arate cât de mult putem sângera fără să murim.Am ajuns să cred, cu o luciditate care nu mai are nimic vindecăt...
-
Apocalipsa pe care am crescut-o în palmă
De câte ori mă gândesc la istoria omului, nu văd o specie eroică, ci una speriată. O ființă care a inventat focul nu doar ca să se încălzească, ci ca să alunge umbrele; care a ridi...
-
Credința fără altar și religia fără Dumnezeu
Am ajuns să cred, cu o oboseală pe care n-o mai pot numi înțelepciune, că religia este una dintre cele mai frumoase neînțelegeri ale credinței. Oamenii au simțit cândva, poate în n...
-
Omul, acest animal care cere universului o semnătură
Există dimineți în care mă trezesc cu impresia indecentă că lumea a continuat peste noapte fără să aibă nevoie de mine. Nu cu răutate, nu cu indiferență teatrală, ci cu acea neutra...
-
Epilogul celui care înțeles, într-un târziu, că nu e bun
Scriu ca unul care a făcut din autocercetare un traseu obsedant, dar care nu a găsit, în capătul lui, nici pe Dumnezeu, nici vreo consolare utilă. Îmi aștern aici epilogul — nu al...
-
Luxul vulgar al celor care confundă gustul cu prețul
Am ajuns să cred că bunul gust nu este o calitate estetică, ci o formă de rușine bine educată. Cine are gust știe când să se oprească. Cine nu are, continuă să adauge: încă o culoa...
-
Când iubirea pune o floare și un cuțit pe același taler
Am privit mereu iubirea cu neîncrederea cu care un condamnat privește fereastra celulei: știe că dincolo de ea există cerul, dar știe și că tocmai cerul îl face să-și simtă mai lim...
-
Fericirea, pansamentul luminos al unei răni care nu se închide
Am ajuns să cred că fericirea este cea mai rafinată formă de supraviețuire, nu opusul durerii. O vreme am privit-o ca pe o lumină venită din afară, ca pe o promisiune că, undeva, î...