concluzii

Dacă m-ai fi întrebat la început cum va fi, ți-aș fi răspuns necontenit: „Va fi bine!”. Fără vreun motiv anume, fără vreo garanție, fără niciun liant care să susțină acest lucru, doar pură inocență… Dacă m-ai mai întreba acum, ți-aș spune că deja a fost ce mai era, iar ce-a rămas e prea putin să nu zic pas. Ce cuvânt ciudat „inocență” , după atât amar de vreme sună atât de străin și de fals ca aproape îmi vine să râd dar…da, sunt multe pe care nu le credeam și care azi îmi sunt proptite în colțul gândului doar ca să-mi arate ca…nu credeam. N-am crezut că-i despre mine ci că-i despre mine într-o poveste, într-un cadru, un context. N-am crezut în singular ori în solitar. Am crezut , la început, că totul are un fir și că firul face parte dintr-o haină. Am crezut că sunt o propoziție într-o frază mult mai mare, că un drum ce se deschide are musai și-o urmare. Vezi tu n-am crezut la început în minciună sau în furt, n-am crezut în societate, nici în oameni, nici în fapte. Am crezut într-o poveste, intr-un epic natural din care, absolut sigur, fac parte. Am crezut în episoade și în filmul… Citește mai mult »Nu credeam