Rătăcind prin cimitire, căutând minuni cu zâmbetul pe buze și lama ascuțită, nu e de minune că până și mormintele sunt goale de teama. De teamă să mai pierdem vreodată ceva ne-am golit venele de sânge și ne-am împietrit inima. E prea mult venin în pământul ăsta negru să mai scape cineva. Cu toții ne pregătim de război deși…niciunul nu mai vrea să câștige ceva. Nu pentru izbândă ci pentru pedeapsă ne pregătim de luptă iar asta face lupta imposibil de pierdut sau evitat.
Umblăm cu lanțurile rupte mimând libertatea când de fapt lanțurile astea sunt adânc îngropate in propria carne. Când se strâng… durerea aduce în sfârșit un motiv de sărbătoare. E greu de înțeles mixtura asta nenorocită de suflete orfane înecate în viață.
N-avem un loc căruia să-i spunem casă, doar o adunătură de lanțuri și oase rupte.
Kaleo – Broken Bones
