Așteptarea Goală

Speranța într-o așteptare goală arde viață în timp ce-ți anesteziază toate simțurile. Ai retina tatuată cu drumul spre care privești zi de zi sperând mereu că azi este ziua în care așteptarea va lua sfârșit. Zi de zi de zi…

„Nu-ți pierde speranța!” ți-ai spus și n-ai pierdut-o. Ai ascuns-o adânc în tine și te-ai hrănit cu ea când nimic altceva nu-ți putea aduce alinare. În așteptare ți-ai pus pauză vieții „Pentru o secundă!” ți-ai spus iar secunda aceea a înghițit în ea ani întregi. Ai rămas așteptând în timp ce totul și-a urmat cursul natural și și-a cerut prețul. Ai plătit fără să clipești și ți-ai păstrat mereu privirea ațintită către aceeași cărare din depărtate… așteptând și sperând.

În timp ai plătit cu aproape tot ce aveai iar când nu ți-a mai rămas nimic de dat la schimb…te-ai dat pe tine. Azi, după atât de multe ierni cernute peste chipul tău, privești în continuare către vechiul drum și înțelegi că așteptarea se apropie de sfârșit. Cu privirea încețoșată și sprâncenele cărunte te sperii când toate încep să devină confuze. Toate… mai puțin tabloul pe care îl aștepți de-o viață întreagă. Închizi ochii și într-o clipă îl vezi, îl simți și îl trăiești atât de viu și atât de autentic încât toată așteptarea asta nu doar că merită dar devine parte din tablou; un coșmar de-o noapte, un gând nebun de o secundă, o nălucă turbată…nimic mai mult.

Ai așteptat destul dar timpul s-a scurs și în cea din urmă privire către vechiul drum îți șoptești în gând :”E timpul să te trezești…”, punând în șoaptele astea o viață întreagă de așteptare și speranță.