Cuvinte Alesecuvintealese

Îngeri și Draci

Egalitatea este doar un concept ademenitor ce ține în mișcare roata inegalității.

Prima pagină » Îngeri și Draci

…Nu dom’le n-am nimic împotrivă dar sunt contra…vehement! as spune. Nu e vorba ca nu-mi place da-s urați tare, tare! zic . Evident ca sunt pentru libertate da’ acu’ tre’ sa stim si noi care, ce si cum  face…prevenția dom’le, prevenția! Mai bine previi decât sa cârpești! Cuvântul legii e mai presus ca orișice, ca-i  temelia dreptății, da’ mi-i peste cu putința sa accept când legea nu tine cu mine, ce? eu nu mi-s drept?!


Banii?! Banii vin, pleacă…îs circulanți ca aerul si apa. Omenia?! Omenia rămâne dom’le! Da’ îi musai sa păstram oarece standarde. Nu pot a da mana cu fiece neavut ori sărăntoc, pai ce apa se-mpacă cu uleiu’?  Toți o ducem rău , numa’ istețimea ne desparte, iar aista-i dar de la Dumnezeu. Numa’ cei asupra cărora Își apleacă fata , îl primesc.


Ah si sufletul, sufletul! moncher, de aici pleaca tot! Sufletul e ca sămânță de-o împrăștie țăranul prin țărâna. Daca-i nobila, apăi fructu-i mare și gustos, iar tulpina-i se ridică mai că parcă ar vrea să dea mana cu Ăl’ de sus.
Si-atunci îmi permit o chestionare domnule: „Ai văzut dumneata sa fie toate semințele nobile?!”. Pai nu! Nu, nu si nu! De 3 ori nu, adjudecat si irevocabil! De unde, pana si neînțărcatul poate deduce ca oamenii-s de 2 feluri. Mulți școliți i-au împărțit in fel si chip, dar eu… eu imi permit sa fac o distincție, aș zice, mai populară : Pentru mine unii-s îngeri, restu’ draci !


Si aici apare confuzia stimabile! Vezi mata, îngerii nu-i aleargă pe draci sa-i omoare! Ei nu vor sa-i alunge in niciun fel că-s și ei oameni la fel ca noi. Vezi mata, noi, îngerii, avem nevoie de draci la fel cum si ei au nevoie de noi. Nu exista imperiu sa se clădească fără munca si truda,  dară nici muncă multă si fără direcțiune nu ridică un imperiu….


Ei mata…ori esti inger ori esti drac ?!

concluzii neortodoxe notite

Adaugă un Comentariu

Adresa de email nu va fi facuta public.