Latest stories

Să ierți cu adevărat înseamnă să îți aduci aminte de ceva ce nu ţi s-a întâmplat.

Povara Iertării

boy sitting on the swing
Am vrut din timp sa fac totul în timp și mi-era temă și necaz că puteam face orice…dar nu totul!

Din Timp Între Timp

Nu credeam ca-i despre mine pana nu m-am intalnit cu tine, mai apoi am inteles... drumul asta-i dublu sens.

Nu credeam

E ideea de valori într-un mediu viciat, e dorința de iertare pentru a nu fi iertat, e cuvântul unui sfânt despre Sfântul său păcat, este foamea dintre dinți la o masă îmbelșugată și mândria de a fi rege pe-o plantație înstrăinată.

Ticălos de Minunat

Îmi pare rău de tot ce-mi pare rău și mă gândesc că-i bine, c-ar fi putut să-mi pară rau de tot ce-acum îmi pare bine.

Îmi pare rău

Nu aduna bagaje multe că atunci când pleci tot tu trebuie să le cari….

Simpli Călători

Mai am puțin să mă aprind ca să mă ard și să mă sting.

Mai am puțin

O umbra vagă din trecut cu-n viitor necunoscut.

Cine sunt

Fac lobby printre sfinți ca să-mi rezerv cazarea și ma dau sfânt printre răniți când îmi ratez chemarea

Cu dus și întors

Prea multe impresii...pentru o asa realitate.

Prea mult