Mi-era așa un dor de tine c-am înnegrit albind la geam


Mi-era asa un dor de tine

Mi-era asa un dor de tine, pe strada ta mi-e greu s-ajung, as trece azi sau poate maine…sau poate vii tu pe la mine. E atât de gol si striga-ntruna culori de cum era cu luna, si-atât as vrea sa-mi amintesc de cum era sa nu-mi doresc. Fugar mai scap câte-o privire pe câte-un colț de amintire și-n groaza mea nechibzuire nădăjduiesc o revenire.

Din neatenta mea intenție mă rup voit de-orice direcție și cum apuc sa îmi revin mă pierd de emoție și de chin. Aș vrea! sa vin, aș vrea! să stau si-aș vrea! să plec când vreau, dar nu mi-e cruntă izbutirea când în văzduh îmi pierd privirea. Nu mi-e izbânda nici de-o faptă și deci nici merit ce să am, ascund privirea-n multă ceață și-n întuneric gram cu gram.

Și totuși, mi-era așa un dor de tine c-am înnegrit albind la geam, la vechiul drum dinspre venire de unde numai uscături mai am. Mi-era așa un dor de tine, mai ieri când parcă ne vedeam, iar azi am vrut să vin la tine dar mâine mă găsești la geam.

Un răspuns la “Mi-era asa un dor de tine”

E una din cele mai grele senzații când ți-e dor de cineva și ți se lungesc ochii privind în zare dupa ea, gen un bunic, un părinte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.