Căderea verdelui

Cad frunzele fiindcă lumina s-a îmbolnăvit încet în ramuri și își lasă aurul să putrezească pe alei. Si fiecare adiere de vânt rece desprinde galbene tăceri, din marea lui coroană , odată verde și mâine nicăieri .

Nu e moarte, poate, ci o oboseală veche a verdeții, când toamna scrie pe pământ, frunză cu frunză, că tot ce a fost viu trebuie, într-o zi, să cadă in etern.