Cu trecerea anilor n-am simțit că viața mea se așează ci că o menghină se strânge încet in jurul tâmplelor. Când a început să doară a apărut și disperarea. Când mi-am dat seama menghina nu pe tâmple apasă ci pe regretele de sub acestea, agonia a pus stăpânire pe timpul rămas. N-aș știi nici la ce să mă întorc, nici la ce să plec. Am lucrat la construcția unei case strâmbe și chiar când am crezut că am terminat și o pot locui…a început să se prăbușească.
Pleci…și în drumul tau spre usă arunci așa… intr-o doară, o ultimă privire spre ultima imagine a unei ultimi amintiri de dinainte de plecare… si mori! Mori de dor, de teamă, mori de ciuda timpului prea scurt, mori de regretele adunate… mori că nu ești pregătit și totuși trebuie!
